Împreună — cu mine, cu ai mei, cu Dumnezeu
Familia mea
Am crescut la țară, într-un sat din Bărăgan, alături de părinți și bunici, sora mea deja plecase la liceu la București, dar casa noastră era mereu plină de neamuri, verișori, unchi și mătuși.
Am crescut cu animalele în bătătură, muncind pe câmp, dar și râzând în curtea mare, jucându-mă în praf și libertate.
Aceea a fost prima mea „școală” despre muncă, răbdare și bucurie în mijlocul greului.
De la sat la oraș: căutarea apartenenței
La 14 ani, am venit la București. Un salt mare, din satul meu liniștit, direct la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.
O școală de top, un mediu complet diferit.
A fost o adaptare provocatoare. Dar cu timpul, între cercetași, kickboxing, piese de teatru și oameni valoroși, am înțeles că adevărata apartenență nu vine din a fi ca ceilalți, ci din a fi bine cu tine.
Perfecționismul care separă
Perfecționista din mine căuta standarde imposibile.
Crăciunuri ca în reclame, aniversări ca-n reviste. Dar realitatea era plină de viață: cu bucurii amestecate cu neînțelegeri, cu râsete și reproșuri, cu dragoste și frustrări.
Până când am înțeles că nu despre perfecțiune e vorba.
Ci despre prezență. Despre a-i vedea pe cei dragi așa cum sunt. Cu bune, cu rele, cu nevoi și limite.
După ce am lucrat cu mine, am putut cu adevărat să construiesc relații mai pline de sens cu ei.
Iar toate astea sunt baza muncii mele de azi.
Când am devenit mamă, am renăscut
După liceu, mi-am îndeplinit cel mai mare vis al meu de până atunci: fusesem admisă printre primii la Academia de Poliție “A. I. Cuza.”
A urmat o perioadă care m-a învățat și mai mult ce înseamnă să muncești pentru visul tău pentru că miza era mare. Îmi doream să fiu repartizată în București, la Poliția Economică. Ceea ce s-a și întâmplat.
Parcă intuiam eu de ce îmi doresc acest lucru pentru că acolo l-am cunoscut pe soțul meu.
Eu – Munteancă, Săgetător, visătoare, pasionată de dans, călătorii și board games.
El – Leu, oltean, calculat, cu o inimă caldă și o minte strategică.
Acolo unde eu aprind focul, el îl păstrează.
După ce a venit pe lume fetița noastră, viața noastră a căpătat un alt sens.
Ne-am ținut de mână și, cu mult curaj, amândoi am lăsat uniformele în urmă.
Am plecat amândoi într-o nouă călărorie profesională.
Eu am devenit instructor de aerobic, apoi coach și terapeut holistic.
A fost și rămâne omul care m-a privit cu acea liniște care spune „poți”.
Care m-a susținut în fiecare salt – de la uniformă la sala de aerobic, de la cursuri la emisiuni, de la căutare la vindecare.
Nu mă pot uita la aparițiile mele TV decât cu el lângă mine – este ancora mea.
Devenire- Împreună
Am avut curajul să devin instructor de aerobic, apoi terapeut holistic. Soțul meu a fost acolo – susținător, coach, ca eu să pot merge la cursuri, formări, conferințe.
Am construit, pas cu pas, și un business în agricultură, în care am investit muncă, timp și nădejde.
Au fost și provocări, și încercări — unele mai ușor de trecut, altele care ne-au zguduit, dar pe toate le-am traversat împreună.
Și doar așa am reușit să-L descoperim cu adevărat pe Dumnezeu — nu în absența greutăților, ci în mijlocul lor.
Ne plac plimbările pe biciclete, trotinete, role, retragerile la mănăstire sau cu rulota, la mare ori la munte, drumețiile, dar ne bucurăm și de confortul unui resort, ori de seri liniștite în care jucăm board games.
Trăim de la „tradițional” la „modul nostru”.
Adevărul este că învăț zilnic că o mamă liniștită înseamnă o familie fericită.
Lumea Coaching-ului și a terapiei holistice
Astăzi, trăiesc și lucrez din inimă
Ce ofer în cabinet sau în ateliere, pornește din propria mea viață.
Am trecut prin oboseala maternă, prin conflicte și vindecări.
Am plâns, am învățat, am căzut și m-am ridicat. Împreună. Cu credință în Dumnezeu și cu răbdare în proces.
Am văzut ce înseamnă să te simți copleșită.
Să vrei „binele suprem” pentru toți, dar să nu-ți mai auzi propriile nevoi. Să te simți vinovată pentru că ai nevoie de timp pentru tine.
Să crezi că dacă totul nu e perfect, nu e destul. Am fost acolo.
Dar am învățat că o mamă liniștită înseamnă o familie mai fericită. Că relațiile nu se „repară” – ele se cresc. Cu răbdare, cu muncă, cu acceptare.
Azi frământăm cozonaci și, în același timp, învățăm cum să gestionăm nemulțumiri.
Facem și ordine, și haos.
Râdem, ne supărăm, ne iertăm.
Asta e viața. Asta e familia. Asta sunt eu.
Când îți schimbi interiorul, lumea exterioară se transformă automat
Puterea transformării – o poveste reală
Și exact așa lucrez și cu ceilalți: cu sinceritate, cu blândețe și cu încredere că transformarea e posibilă – începând cu interiorul nostru.
Lucrez cu mame, femei, familii, dar și cu oricine își dorește o viață trăită cu sens, în armonie, în acceptare.
Și mai presus de toate…
Cred în relații reale. În familie. În Dumnezeu. În proces. În curajul de a spune: „așa sunt eu acum, dar nu sunt singură, și nu rămân aici”.
