În ultimii ani, una dintre recomandările constante pe care le-am făcut celor care îmi cer sugestii de lectură este reprezentată de cărțile despre viața și învățăturile Sfântului Paisie Aghioritul. De aceea, acestea se regăsesc și în secțiunea de recomandări de pe site-ul meu, printre cărțile care mi-au marcat profund viața.

Pentru cei care îl descoperă acum, Sfântul Paisie Aghioritul a fost unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani ai Ortodoxiei, un monah al Muntelui Athos care s-a remarcat prin smerenia sa, dragostea față de oameni, discernământul duhovnicesc și nenumăratele cuvinte de folos pe care le-a lăsat generațiilor de după el.

Recent am terminat de vizionat și serialul dedicat vieții sale. Recunosc că la început mi s-a părut mai greu de urmărit, însă pe măsură ce înaintam am înțeles că nu este doar povestea vieții unui sfânt, ci o adevărată lecție despre cum să trăim: cu mai multă credință, mai multă smerenie, mai multă iubire și mai multă încredere în Dumnezeu.

Multe dintre replicile și întâmplările prezentate au rămas adânc întipărite în sufletul meu.

Binecuvântarea și rugăciunea – un mod de a trăi

M-a impresionat felul în care oamenii se salutau:

„Să ai binecuvântarea mea.”
„Să am binecuvântarea ta, mamă. Domnul să te binecuvânteze.”

Într-o lume în care ne grăbim atât de mult, mi-am dat seama cât de frumos ar fi să ne binecuvântăm mai des unii pe alții și să Îl așezăm pe Dumnezeu în centrul relațiilor noastre.

Mama Sfântului Paisie rostea neîncetat rugăciunea:

„Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”

Copiii au crescut cu această rugăciune în casă, auzind-o aproape permanent.

M-am gândit cât de mult îi influențăm pe cei din jurul nostru nu prin ceea ce le spunem, ci prin ceea ce trăim zi de zi.

Un alt dialog simplu, dar atât de profund, a fost între 2 frați ai sfântului și mama lor despre tatăl care era în vârstă și continua să lucreze la ogor:

– „Mamă, spune-i tatălui să nu mai muncească atât.”
– „Spuneți-i voi, copii.”
– „Noi i-am spus. Dar tu ce îi spui?”
– „Eu fac rugăciune, ca Domnul să îl țină sănătos și să îl lumineze.”

De câte ori încercăm să schimbăm oamenii prin control, îngrijorare sau insistență? Și totuși, uneori, cea mai mare putere stă în rugăciune.

Puterea crucii și a rugăciunii simple

M-a impresionat și felul în care îi învăța pe copii ca, atunci când le este frică sau li se întâmplă ceva, să facă de trei ori semnul crucii și să spună:

„Mare este numele Sfintei Treimi.”

În serial sunt prezentate și alte momente care arată puterea credinței și a crucii: stânca pe care o mișcă un băiat după ce e însemnat cu semnul crucii sau momentul în care Părintele Tihon îș binecuvântează pe sfânt prin semnul crucii.

Nu ca pe niște acte spectaculoase, ci ca pe o mărturie a faptului că omul își pune întreaga încredere în Dumnezeu.

M-a emoționat și această rugăciune simplă:

„Nu mă părăsi, că mă voi rătăci. Nu pot ridica greutatea aceasta fără ajutorul Tău.”

Poate că uneori nici nu avem nevoie de mai mult în rugăciune. Doar de sinceritate.

Lecția smereniei

Una dintre cele mai frumoase replici a fost:

„Dacă vedeți minuni, le face Hristos. Eu doar îmi înalț mâinile și Îl rog.”

Atât de multă smerenie într-o singură propoziție.

M-a impresionat și episodul din copilăria sa, când mama l-a atenționat că dorința de a fi recunoscut drept cel mai bun la alergat ascunde multă mândrie și că, dacă îi place să alerge, să o facă din bucurie, nu pentru laudă și să alerge în curte.

Cât de actuală este această lecție într-o societate în care de multe ori căutăm validare și apreciere.

Despre suferință și încercări

Un dialog care m-a pus profund pe gânduri a fost:

– „Se poate să te iubească Dumnezeu și să te lase să suferi?”
– „Se poate. Mă lustruiește acum.”

Și continuă explicând că, atunci când un meșter ia o bucată de lemn strâmb și necioplit, o prelucrează în multe feluri pentru a crea ceva frumos, iar la final o lustruiește.

Poate că și încercările noastre sunt modul prin care Dumnezeu lucrează asupra sufletului nostru.

Poate că nu înțelegem acum, dar uneori, privind în urmă, descoperim că tocmai durerile noastre ne-au maturizat cel mai mult.

Recunoștința schimbă perspectiva

Un alt cuvânt care mi-a rămas în suflet a fost:

„Dacă spui «Doamne, miluiește!», este ca și cum ai câștiga 100 de drahme. Dacă spui «Slavă Ție, Doamne!», este ca și cum ai câștiga 1000 de drahme.”

Poate pentru că este mai ușor să cerem decât să mulțumim.

M-a impresionat și „bilanțul duhovnicesc”:

Pe o parte:

„Binefacerile nenumărate ale lui Dumnezeu pentru mine.”

Pe cealaltă:

„Nimic.”

Și apoi rugăciunea:

„Rugați-vă să am pocăință.”

Ce exercițiu minunat ar fi dacă fiecare dintre noi ne-am opri din când în când și am face acest bilanț.

Câte daruri am descoperi că am primit!

Musca și albina – două moduri de a privi viața

Poate una dintre cele mai frumoase pilde din serial este aceasta:

„Ia o muscă și întreab-o:

– Ai văzut pe undeva flori?

Îți va spune:

– Nu. Aici pe lângă groapă am văzut cutii de conserve și mizerii.

Ia o albină și întreab-o:

– Ai văzut pe undeva mizerii?

Îți va spune:

– Nu. O mulțime de flori am văzut.”

Și apoi continuă:

„Unii oameni seamănă cu musca, iar alții cu albina.

Cei care seamănă cu musca caută în fiecare situație ceea ce este rău și doar de asta se ocupă.

Cei care seamănă cu albina găsesc tot ceea ce este bun.

Omul, dacă are gândul cel bun, orice ar vedea, va pune un gând bun.”

Ce imagine extraordinară!

Poate că aceasta este una dintre cele mai importante lecții pentru viața noastră.

Nu putem controla tot ceea ce ni se întâmplă, însă putem alege felul în care privim ceea ce ni se întâmplă.

Aceeași situație poate deveni pentru un om un motiv de disperare, iar pentru altul o oportunitate de creștere.

Aceeași persoană poate fi văzută prin defectele ei sau prin frumusețea sufletului ei.

Felul în care alegem să privim viața influențează profund nivelul nostru de pace, de bucurie și de recunoștință.

Iubirea și smerenia – frecvența pe care lucrează Dumnezeu

O maică îl întreabă:

„Cum voi ști că am iubire adevărată?”

Iar răspunsul a fost:

„Trebuie să cercetați dacă îi iubiți pe toți oamenii în mod egal și dacă pe toți îi considerați mai buni decât voi.”

Și apoi:

„Temelia vieții spirituale sunt iubirea și smerenia, pentru că aceasta este frecvența pe care lucrează Dumnezeu.”

Ce provocare pentru fiecare dintre noi!

Într-o lume în care ne comparăm, ne judecăm și ne separăm atât de ușor, Sfântul Paisie ne invită la iubire autentică și smerenie.

Noi facem partea noastră, Dumnezeu pe a Lui

Un alt gând care mi-a rămas în suflet:

„Noi facem ceea ce este omenește cu putință, iar de acolo încolo, ceea ce îngăduie Dumnezeu.”

Câtă pace aduce acest mod de a privi viața!

Nu trebuie să controlăm totul.

Nu trebuie să avem toate răspunsurile.

Suntem chemați doar să facem partea noastră și apoi să avem încredere.

Despre golul din suflet și iubire

„Atunci când omul simte gol, harul lui Dumnezeu se apropie și îl umple.”

„Omul lui Dumnezeu uită binele pe care l-a făcut, dar nu uită niciodată binele care i s-a făcut.”

„În fața iubirii, toate programele sunt puse deoparte.”

Și ce frumos a fost și momentul în care soțul simțea o povară, iar soția simțea bucurie și îl îmbrățișa pentru a-i dărui din bucuria ei.

Poate că aceasta înseamnă iubirea: să purtăm uneori împreună poverile și să împărțim bucuria atunci când celălalt nu o mai poate simți.

Ce avem de câștigat dacă alegem această perspectivă?

Poate cel mai mare câștig este pacea sufletească.

Începem să trăim mai puțin în frică, control și nemulțumire și mai mult în acceptare, încredere și recunoștință.

Învățăm să vedem mai multe flori decât mizerie.

Să ne uităm mai puțin la ceea ce ne lipsește și mai mult la ceea ce am primit.

Să ne amintim că nu suntem singuri în încercările noastre.

Și să spunem mai des:

„Slavă Ție, Dumnezeule!”

Atunci când deschidem ochii dimineața.

Atunci când ne ridicăm din pat.

Pentru ceea ce înțelegem și pentru ceea ce încă nu înțelegem.

Pentru că oamenii pleacă, situațiile se schimbă, viața ne încearcă…

Dar Dumnezeu nu pleacă nicăieri.

Iar poate acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care ni le lasă Sfântul Paisie:

să alegem să rămânem aproape de Hristos, să iubim mai mult, să ne smerim mai mult și să alegem, în fiecare zi, să fim mai degrabă albine decât muște.

Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toate!