O vacanță la mănăstire

Poate că ai experimentat până acum diverse moduri de a-ți petrece concediul.

Noi am avut deschiderea să încercăm de-a lungul timpului mai multe variante: am fost la mare, la munte, cu cortul, cu autorulota, la hoteluri, în alte tipuri de cazări, în destinații din țară și din străinătate, în locuri mai exclusiviste, all inclusive și în multe alte feluri de concedii.

Și fiecare experiență a avut frumusețea ei.

Am ales să împărtășesc și un altfel de concediu, un mod despre care poate nici nu știai că există.

Un concediu la mănăstire.

Poate zici că „nu este pentru tine”, dar sunt curioasă ce părere ai după ce citești acest articol.

Nu trebuie să fii ”foarte credincios”. Nu trebuie să știi toate rânduielile. Nu trebuie să ai răspunsuri la toate întrebările.

Poate doar să ai deschiderea de a încerca.

Când concediul devine încă o grijă

Mă gândesc uneori cât de multă presiune punem pe concediu.

Mai ales când avem copii.

Vrem să fie frumos pentru toată lumea. Pentru copii, dar și pentru adulți. Unii vor să stea și să se odihnească, alții vor trasee, alții vor să viziteze, copiii vor activități, iar noi încercăm să le împăcăm pe toate.

Și, fără să ne dăm seama, ajungem să construim un program întreg în jurul concediului.

Bifează asta.
Mai mergem și acolo.
Să nu pierdem ziua.
Să vedem și locul acesta.
Să facem și activitatea aceea.

Iar uneori nici nu plecăm bine și suntem deja obosiți.

Înainte de concediu trebuie să terminăm tot ce avem de făcut la muncă. Să lăsăm lucrurile în ordine. Să rezolvăm ce se poate rezolva. Exact atunci se poate îmbolnăvi copilul, poate apărea o situație neprevăzută sau ceva care să ne dea toate planurile peste cap.

Pleci, poate, după o noapte în care ai dormit puțin.

Și ajungi acolo cu așteptări mari.

Pentru că ai investit bani, timp, energie și atât de multe speranțe.

Și dacă ceea ce găsești nu este chiar ceea ce ți-ai imaginat?

Apare dezamăgirea.

Iar după câteva zile în care ai încercat să faci cât mai multe, te întorci acasă și îți vine să spui ceea ce am auzit cu toții:

„Am nevoie de încă un concediu ca să mă odihnesc după concediu.”

Și dacă am privi concediul și altfel?

Îți prezint astăzi o altă variantă.

Un alt mod de a-ți petrece concediul.

O vacanță la mănăstire.

Noi am ales să petrecem anul acesta 17 zile la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în județul Suceava.

Și am descoperit acolo multe familii cu copii care aleg să-și petreacă timpul aici.

Copiii sunt bineveniți și primiți cu dragoste și căldură.

Și nu trebuie să îți imaginezi că mergi acolo și stai câteva zile într-o cameră, în liniște, fără să ai ce face.

Dimpotrivă.

Poți participa la programul liturgic, te poți spovedi, împărtăși și să te încarci cu multe povețe de viață minunate.

Poți citi. Te poți juca. Relaxa.Vizita. Să te plimbi. Poți să te odihnești. Poți să petreci timp cu familia.

Și poți participa la ceea ce în mănăstire se numește ascultare – să îți dăruiești o parte din timpul tău pentru a ajuta, pentru a face ceva folositor, pentru a pune umărul la ceea ce este nevoie.

Și este ceva foarte frumos în asta.

Pentru că, deși la prima vedere ai putea spune: „Păi eu în concediu vreau să mă odihnesc, nu să muncesc”, descoperi că lucrurile nu stau chiar așa.

Dai din timpul tău și primești înapoi ceva ce nu poți cumpăra

Poate că într-un concediu obișnuit te întorci mai obosit decât ai plecat.

Aici poți să te trezești devreme.

Poate ai un program diferit.

Poate sunt slujbe de noapte.

Poate faci lucruri la care nu te-ai fi gândit că le vei face în concediu.

Și totuși, în interiorul tău se întâmplă ceva.

Te încarci.

Te liniștești.

Te așezi.

Te întărești.

Pentru că nu mai este doar o odihnă a trupului.

Este și o odihnă a minții și, mai ales, a sufletului.

Și poate tocmai de aceea pleci de acolo cu sentimentul că ai primit mult mai mult decât ai venit să cauți.

O doamnă mi-a spus ceva ce o să uit vreodată. 

Am întâlnit acolo o doamnă care avea două fete mari.

Și mi-a spus că și-ar fi dorit să știe mai devreme că există și astfel de concedii.

Mi-a rămas în minte.

Pentru că mă gândesc câți oameni poate își doresc altceva, dar nici măcar nu știu că au această variantă.

Poate cred că un concediu înseamnă doar mare, munte sau alte destinații turistice.

Și nu este nimic greșit în toate acestea.

Dar mai există și altceva.

Și poate că uneori trebuie doar să avem curajul să încercăm.

Să mergem pentru câteva zile.

Să vedem.

Să simțim.

Să observăm ce se întâmplă în noi.

Pentru că unele experiențe nu pot fi explicate până când nu le trăiești.

Ce iei cu tine acasă?

Cred că aici este, de fapt, una dintre cele mai mari diferențe.

Ceea ce trăiești într-un astfel de loc continuă să te influențeze în bine mult timp după. 

Poți să iei cu tine un obicei simplu.

O rugăciune înainte de masă.

Câteva minute dimineața, când te trezești, în care să te gândești la Dumnezeu și să-I mulțumești.

Un moment de liniște în timpul zilei.

Să îți amintești să-L ții pe Dumnezeu aproape și atunci când viața începe din nou să se aglomereze.

Seara, poate, familia se poate strânge pentru câteva minute și poate să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut.

Poți să înveți să faci mai mult bine.

Să ajuți.

Să fii mai atent la omul de lângă tine.

Să crești, puțin câte puțin, în lucrurile care îți fac bine.

Pentru că nu cred că rostul unei experiențe frumoase este doar să o trăiești și apoi să o lași în urmă.

Ci să iei ceva din ea și să duci acasă.

Să vezi ce poți pune în practică pentru tine și familia ta.

În relația cu copiii tăi.

În relația cu tine.

Și nu înseamnă că renunți la bucurie

Poate ai impresia că, dacă alegi un astfel de concediu, trebuie să renunți la aventură, la plimbări sau la lucrurile care îți plac.

Nu.

Și aici poți să te plimbi.

Poți să descoperi locuri.

Poți să citești.

Poți să râzi cu copiii.

Poți să stai cu familia.

Poți să te relaxezi.

Poți să ai parte de aventură.

Dar, în același timp, poți să înveți ceva ce poate ne lipsește foarte mult în viața de zi cu zi:

să încetinești.

Să nu mai fie nevoie să bifezi.

Să nu mai fie nevoie să alergi în toate părțile ca la final de zi să te simți epuizat.

Să înveți să fii.

Să asculți.

Să privești.

Să taci.

Și poate, în această liniște, să începi să auzi și ceea ce în agitația de zi cu zi nu mai auzeai.

Poate că merită să încerci.

Sunt oameni care își petrec aici săptămâni întregi.

Sunt familii cu copii care stau chiar și câte o lună.

Și când vezi toate acestea îți dai seama că nu este ceva atât de neobișnuit pe cât ai fi crezut.

Poate doar pentru noi, cei care nu am încercat niciodată.

Eu îți recomand cu tot dragul acest tip de experiență.

Nu spun să renunți la concediile pe care le iubești.

Nu spun că acesta este singurul mod bun de a-ți petrece vacanța.

Spun doar atât:

există și această variantă.

Și poate merită să îi dai o șansă.

Poate la început pentru câteva zile.

Apoi, dacă simți, să revii.

Să stai puțin mai mult.

Și să observi din interior ce se petrece.

Pentru că uneori schimbarea nu vine atunci când facem mai multe.

Ci atunci când ne oprim puțin.

Când ne așezăm.

Când ne desprindem de zgomot.

Când ne amintim cine suntem.

Și, mai ales, când ne amintim că nu suntem singuri.

Pentru mine, un concediu la mănăstire nu înseamnă doar câteva zile într-un loc frumos.

Înseamnă un timp în care trupul, mintea și sufletul primesc fiecare câte ceva.

Și poate că, fără să îți dai seama, începi să simți altfel și Biserica.

Nu doar ca pe un loc în care mergi.

Ci ca pe un loc în care începi să înțelegi.

Să descoperi.

Să te apropii.

Și, pas cu pas, să descoperi dragostea lui Dumnezeu.

Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toate!