Care sunt motivele pentru
care amâni să faci anumite lucruri? 

Un exemplu foarte des întâlnit
de amânare este curățenia spațiului exterior, fie că e vorba de casă, grădină,
birou, mașină, podul casei sau alte spații.

Amânarea curățeniei poate avea
legătură cu anumite emoții neprocesate, anumite blocaje sau atașamente.

În primul rând, gândește-te la acele situații în care nu ai amânat să faci anumite lucruri, fie ca fost vorba despre anumite lucruri inconfortabile pentru tine, fie că a fost vorba de anumite lucruri care ți au adus bucurie.

Ce anume ai făcut diferit în acele situații?

Poate a fost nevoie să ceri ajutor, poate a fost o sarcină pe o durată mai mică de timp, poate ai tratat-o ca pe ceva mai lejer, interesantă  sau a fost dintr-o zonă care te atrăgea.

Ce anume te-a motivat să faci acele lucruri?

Care a fost starea ta în acele momente?

Care au fost gândurile, trăirile și emoțiile tale în acele momente?

Pentru aceste sarcini pe care ni le dorim să le îndeplinim este nevoie să avem energie, vitalitate, un corp fizic sănătos, o minte clară și ordonată, încredere în propriile forțe și resurse interioare, o conexiune cu Dumnezeul Atotcreator și Dumnezeul din fiecare, să îți asculți intuiția și să depășești bariere, blocaje și alte frici.

Plecând de la acele exemple în care ai reușit să faci și să duci la capăt anumite lucruri te poți întoarce în prezent la cele pe care le amâni și să analizezi dintr-o altă persoectivă:

Care sunt beneficiile pe care le ai rămânând în situația de a nu face lucrurile?

În orice situație te-ai afla, există cel puțin un beneficiu.

Din momentul în care le percepi poți alege conștient dacă mai rămâi sau nu în acea situație.

Apoi, poți analiza acea amânare și din alte perspective:

Ce anume îți transmite acea amânare?

Este ceva la care nu dorești să te uiți, poate vreo durere, frică sau vreo rană?

Este ceva inconfortabil pentru tine?

Sau este ceva ce nu te reprezintă și amâni acel lucru pentru că undeva în interiorul tău simți acest lucru?

Sunt despre tine?

Sunt ceea ce sufletul tău are nevoie să trăiască sau sunt lucruri pe care dorești să le realizezi pentru că așa trebuie, pentru că așa au zis alți sau pentru că le-ai făcut dintotdeauna și acum simți că se poate și altfel doar că nu vezi o altă cale?

Și până găsești un alt drum, ești într-o amânare.

Sau poate fi ca o protecție din partea Universului. Poate că tu ți-ai setat o anumită direcție sau obiectiv contra a ceea ce sufletul are nevoie și oricât de mult ți-ai dori să pleci pe acel drum se întâmplă ceva care te ține pe loc. Practic, este un semn pe care îl primești de a nu merge într-o direcție care nu este pentru tine și care nu îți este benefică.

Armonia ta, misiunea mea!

Pentru a putea stabili modul în care te pot susține în propriul tău proces de lucru cu sine, poți programa o sesiune telefonică gratuită de 30 de minute.

Abonează-te la newsletter

Înscrie-te și vei primi email doar cu informatii relevante.

Coș de cumpărături
Scroll to Top